Câţi polițiști, jandarmi şi pompieri păzesc alegerile la Galaţi

Câţi polițiști, jandarmi şi pompieri păzesc alegerile la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Aproximativ 500 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) sunt angrenaţi, în misiunile de astăzi, la nivelul județului Galați, anunţă Centrul de Comunicare Județean Galați. Ei vor asigura protecția buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale pe timpul transportului de la locurile de depozitare către secțiile vot.

„Subliniem încă o dată faptul că angajații MAI nu intră în contact cu materialele electorale, iar acestea se transportă cu vehicule care nu aparțin MAI”, precizează Centrul de Comunicare Judeţean Galaţi.

Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare se vor prezenta astăzi la secțiile de vot pentru luarea măsurilor necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare, precum și pentru fixarea  posturilor de pază în jurul secțiilor de vot.

Pe parcursul nopții, angajații MAI vor asigura protecția celor 438 de secții de vot constituite la nivelul județului Galați, urmând să le predea președinților birourilor electorale, mâine dimineață, cu sigiliile intacte.

Duminică, în ziua alegerilor, la nivelul județului Galați, aproximativ 840 de angajați ai MAI vor asigura cercetarea sesizărilor privind incidentele electorale, precum și protecția secțiilor de vot și menținerea climatului normal de siguranță publică.

Citit 274 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Mai 2025 14:17

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro