O adevărată sărbătoare sportivă a avut loc pe Stadionul "Municipal" din Galaţi, unde timp de trei zile s-au confruntat finalistele acestui sezon ale Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS) la rugby echipe mixte (două fete, cinci băieți), la nivel de gimnazii.
Finalistele au provenit din opt localităţi din țară, unele cu tradiție în sportul cu balonul oval. Disputele au fost aprige, în fruntea echipelor evidențiate aflându-se cea a Galațiului, care și-a trecut în cont numai victorii. În grupă: 9-1 cu Bârlad, 7-3 cu Dolj, 7-5 cu Bihor. Au urmat semifinalele, Galați - Brașov 6-5 și Bihor - București 7-4. În finală s-au întâlnit reprezentantele județelor Galați și Bihor, elevii noștri câștigând cu 9-6.
Clasamentul final are astfel în frunte echipa Școlii Gimnaziale Nr. 18 Galați, locurile următoare fiind ocupate astfel: 2. Bihor, 3. Brașov, 4. București, 5. Bârlad, 6. Giurgiu, 7. Dolj, 8. Timiș.
Echipa Galațiului n-a ajuns întâmplător în vârful ierarhiei. În ultimele ediții ale ONSS, gălăţenii s-au aflat tot timpul în plutonul fruntaş. În 2022, a fost campioană la învățământul primar, iar în 2023 și 2024 a câştigat titlul de vicecampioană la gimnazii. Iar acum a venit în sfârşit momentul încununării tuturor acestor eforturi.
Profesoara Tina Trandafir a avut la dispoziție un grup de elevi fruntași la sport, dar și la învățătură. Numele acestora sunt: David Andrei Palade, Arhan Valentin Hliban, David Gabriel Constantin, Florin Neagu, Ştefan Brandabur, Alexia Giulia Mihai, Biatrice Gabriela Palici, Maria Daria Ghinea, Patricia Georgiana Nistor şi cei trei eroi ai familiei Ienciu (tripleţi de 13 ani, clasa a VI-a): Armaan Andreas, Ayan Nikolas şi Alberto Christian.
Competiția a fost o reușită, organizarea fiind asigurată de Inspectoratul Şcolar Județean şi Liceul de Transporturi Auto "Traian Vuia", cu sprijinul Consiliului Județean Galați.
Campionatul de rugby în 7, în actualitate
Altfel, în afara competiției elevilor (ONSS), zilele acestea a avut loc și primul turneu al Campionatului Național de rugby în 7. Echipa CSM Galați (antrenor: Marius Secuianu și Antonel Munteanu) a jucat la București, având următoarele partenere (Grupa A): Dinamo (scor 5-27), CS Năvodari (7-31) şi RC Grivița (24-19). Pentru stabilirea clasamentului turneului, CSM Galați a întâlnit-o pe Sportul Studențesc, de care a dispus cu 26-0.
Clasamentul din weekend arată astfel: 1. Rapid, 2. Dinamo, 3. CS Năvodari, 4. Brașov, 5. CSM Galați, 6. Sportul, 7. RC Grivița.
Lotul gălățean a cuprins următorii jucători: Gabriel Dănăilă, Alexandru Ungureanu, Silviu Budileanu, Gabriel Burlacu, Johnny Sola, Francesco Cornea, Florin Slabu, Gabriel Partenie, Sergiu Moțoc, Valentin Ivan, Sorin Săvuț, Petre Popa, Iulian Manole, Cristian Spătărescu.
Pe 31 mai vor avea loc meciurile turneului al doilea, tot în Capitală, iar ultimul turneu se va disputa pe 21 iunie.
După cel de-al doilea turneu, primele patru clasate din cele două zone (București și Gura Humorului) se vor confrunta la turneul final pentru desemnarea echipei campioane.