(scurt poem de schilodit spiritul critic)
* 13-15 iunie. Vă spune ceva această perioadă din istoria post-decembristă a României? De bună seamă că întrebarea este una retorică, de grea încercare și urâtă amintire. Între 13 și 15 iunie 1990, a avut loc poate cea mai nasoală, grobiană și grosolană campanie de plantare de zambile din câte s-au văzut în București, realizată cu ajutorul nemijlocit al minerilor. Metoda asta de plantare a zambilelor edilitare, brevetată în Valea Jiului, a bătut toate recordurile de audiență mediatică, până le-a băgat în spital. Ciomagul artizanal, ranga de abataj mahal și parul arhetipal de esență tare au fost vedetele incontestabile ale unei mișcări de stradă, care avea să intre în istorie, sub denumirea de "Mineriada din iunie 1990".
Cu această ocazie, minerii au fost martorii unei revelații. Unul dintre ortaci a rostit, cu vădită indignare civică și nedisimulată satisfacție a lucrului bine făcut și bătut: "Am găsit, la Penețeu' droguri, armament, muniție, mașină de scris automată, tipărit bani la peneleu'... și... represiunile astea...". Genul de conștiință, care a relatat, dar a și dat, în "golanii" care și-au permis luxul democratic prost înțeles de a zădărnici lupta lui Ion Iliescu și a noului regim pentru consolidarea consensului și concordiei sociale. Slavă domnului luceafăr al huilei că nu i-ai chemat matale, nea Nelule, pe cei mai viteji dintre ortaci! Că cine știe ce mai ieșea. Că s-a mai întâmplat să puie omul zambile în pământ, și să iasă toporași.
* Curtea Constituțională a României a publicat motivarea deciziei conform căreia declarațiile de avere nu trebuie să fie publice.
Unul dintre motivele invocate în privința nepublicării este că "dezvoltarea tehnologiilor de inteligență artificială face posibilă crearea unor modele și tipare comportamentale personalizate în raport cu fiecare declarant în parte, ceea ce, coroborat cu abundența informațiilor private devoalate, prin efectul legii, în spațiul public, prezintă un risc în sensul desconsiderării demnității umane și a individualității persoanei, fragilizând până la anulare protecția constituțională de care aceasta trebuie să se bucure în privința vieții".
AI de capul și de vilele noastre!
