Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, anunță, printr-un comunicat, cel mai ambițios plan de extindere din ultimii șase ani. Noua strategie vizează deschiderea a zece noi magazine până la finalul anului și reamenajarea altor 12-15 potrivit noii poziționări. Suprafața de vânzare a rețelei va crește cu aproximativ 10.000 mp, extinderea vizând în special orașele mari și centrele comerciale cu trafic ridicat. Bugetul total de investiții alocat în 2025 extinderii și modernizării rețelei este de aproximativ 20 de milioane de lei, potrivit comunicatului.
Începând din luna mai, retailerul are programate deschideri de magazine pe suprafețe extinse, în orașe mari și foarte mari din țară: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Bacău, Pitești, Galați. În primele luni ale acestui an, Flanco a inaugurat deja două alte magazine, în Iași și Tulcea. Deocamdată, nu au fost oferite detalii suplimentare privind noul magazin ce va fi deschis în Galați.
„Extindem rețeaua Flanco în spații cu trafic intens, acolo unde putem oferi tot ce înseamnă conceptul Smart Discounter: tehnologie de ultimă generație, oferte inteligente, soluții flexibile de plată și campanii atractive pentru clienți, precum Rabla. Investim 20 de milioane de lei în extinderea și modernizarea rețelei și creăm aproximativ 300 de noi locuri de muncă în comunități”, spune Dragoș Sîrbu, CEO Flanco.