Weekend festiv pentru copii, la Poliție

Weekend festiv pentru copii, la Poliție
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În weekendul dedicat lor, copiii mari și mici sunt așteptați în lumea polițiștilor! Două zile le sunt dedicate sărbătoriților începutului de vară calendaristică, acțiunile interactive prin care oamenii legii și-au propus să se întâlnească cu cei mici și să îi distreze fiind împărțite în patru locații, pentru a le asigura cât mai multor sărbătoriți accesul la evenimente.

Astfel, copiii din municipiul Galați și din împrejurimi sunt așteptați sâmbătă, 31 mai, între orele 10.00 și 13.00, în curtea Inspectoratului Județean de Poliție. Acolo vor avea ocazia să descopere tehnica din dotarea poliției, să participe la jocuri interactive și să primească informații utile despre siguranța personală, într-un cadru vesel și prietenos.

Duminică, de 1 iunie, le vine răndul sărbătoriților din Tecuci. Între orele 10.00 și 14.00, aceștia sunt așteptați în Parcul „Regina Elisabeta” din oraș.

Concomitent, la Târgu Bujor, în intervalul orar 10.00 - 13.00, copiii vor fi sărbătoriți de polițiști în parcarea aferentă Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Târgu Bujor, vizavi de Judecătorie.

Ultimii, dar nu cei din urmă, vor fi copiii din zona de nord-est a județului. Pentru ei, la Berești, polițiștii vor fi prezenți în după-amiaza zilei de duminică, între orele 17.00 și 19,30, în Parcul Bucuriei.

Citit 596 ori Ultima modificare Joi, 29 Mai 2025 13:26

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro