Fără decontarea navetei, şcolile de ţară ar fi pustii

Vineri, 10 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Din păcate, anul 2025 a debutat sub ghilotina așa numitei „Ordonanța Trenuleț”, emisă de guvern în ultimele zile ale lui 2024, cu termen de producere a efectelor 1 ianuarie 2025. Prin minunatul act normativ, actuala conducere a statului (care este de fapt şi fosta) ne transmite că e nevoie să ne sacrificăm maxim pentru a strânge bani la buget și a urni lucrurile în țărișoara noastră. Se pare că printre cei mai afectați vor fi bugetarii, cărora li s-au anulat sporuri și ...
Veste bună pentru profesori. Aceștia pot răsufla ușurați, după ce Ordonanța „Trenuleț” a alimentat zvonul conform căruia naveta cadrelor didactice nu va mai fi decontată începând cu luna ianuarie 2025. După ce au apărut tot felul de discuții pe rețele de socializare și pe grupurile de profesori din țară, se pare că luminița de la capătul tunelului există, cel puţin pentru moment. Atât reprezentanții sindicatelor din învățământ, cât și reprezentanții Inspect ...

Elevii se întorc miercuri la cursuri

Luni, 06 Ianuarie 2025 12:40 | Publicat în EDUCAŢIE
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, următoarea vacanţă va avea o săptămână şi va avea loc în perioada 10 februarie - 2 martie, după cum vor decide inspectoratele şcolare judeţene. Cursurile se vor desfăşura apoi până la vacanţa de Paşte, programată între 18 şi 27 aprilie. Anul şcolar 2024-2025 se va încheia pe 20 iunie, când va începe vacanţa de vară, care va dura până pe 7 septembrie.Programele naţionale "Şcoala altfel" şi "Săptămâna verde" ...
Foşti şi actuali profesori, foşti şi actuali studenţi, invitaţi din alte universităţi tehnice din ţară, şi, evident, conducerea Universităţii "Dunărea de Jos", inclusiv ÎPS Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, au sărbătorit miercuri, în Aula Magna "Alexandru Ioan Cuza", 70 de ani de învățământ superior ingineresc în domeniul mecanic la Galați. Pe parcursul celor șapte decenii, ceea ce actualmente se numeşte Facultatea de Inginerie a devenit un pilon al învățăm� ...
Liderii comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi din Ucraina îşi manifestă îngrijorarea faţă de întreruperea plăţii de către statul român a burselor pentru elevii şi profesorii de la şcolile şi liceele româneşti, transmite Agerpres. Bursa, în valoare de 400 de euro, se acorda anual de către Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu scopul de a încuraja învăţarea în limba română. Anul trecut, peste 5.500 de elevi şi peste 1.200 ...

70 de ani de învăţământ superior ingineresc la Galaţi

Vineri, 13 Decembrie 2024 10:30 | Publicat în SOCIETATE
Facultatea de Inginerie de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi va celebra, la acest final de an, împlinirea a 70 de ani de învăţământ superior ingineresc în domeniul mecanic. Pe parcursul celor șapte decenii, facultatea gălăţeană a devenit un pilon al învățământului tehnic din Galați și din ţară, din cadrul său desprinzându-se majoritatea facultăților tehnice ale Universității "Dunărea de Jos".Ceremonia aniversară va avea loc miercuri, 18 decembrie 2024, ...
35% dintre profesori sunt plătiți cu venituri sub salariul minim, raportat la grila de salarizare a familiei ocupaționale "Învățământ", potrivit unui nou studiu realizat de Blocul Național Sindical (BNS). Datele apar într-un studiu pe tema salarizării în sectorul public realizat de specialiștii BNS și subliniază situația gravă cu care se confruntă sistemul de educație din România, potrivit organizației sindicale. Rezultatele studiului arată că, dintre profesorii universit ...
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați se află pe poziția 401-500, din 749 de universități din lume luate în calcul într-un nou clasament "Times Higher Education Interdisciplinary Science Rankings". La nivel naţional, "Dunărea de Jos" se află pe locul 4, din cele 12 instituții de învățământ superior românești incluse anul acesta în top. Lider mondial este celebra universitate Massachusetts Institute of Technology (MIT), iar pe primul loc în România se află Universitat ...
Educația împotriva consumului de droguri a ajuns la un alt nivel printre adolescenții din Galați. Considerați cei mai vulnerabili în privința riscului de a începe consumul de droguri sau chiar a deveni dependenți, câţiva adolescenți din Galați au luat contact cu o altfel de experiență, foarte aproape de realitate, prin care au avut șansa să constate, prin propriile simțuri, unde duc operațiunile cu stupefiante, de la trafic, la deținere și consum. 16 elevi de la CNVA, înso ...

157 de ani de tradiție și performanță la CNVA (foto)

Sâmbătă, 30 Noiembrie 2024 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Este sărbătoare la Colegiul Național „V. Alecsandri” din Galați. Unitatea de învățământ gălățeană este una dintre cele mai prestigioase unități de învățământ preuniversitar din țară, fiind ani la rând în top 10 național, datorită colectivului profesional de excepție, a programelor inițiate de aceștia care au atras elevi dornici de a învăța și de a se afirma.„Numele colegiului nostru a fost dus în lume de numeroși absolvenți care au devenit ei înșiși n ...
Pagina 4 din 12